“Partea proasta a jocului duplicat,” declara Porcul Hidos, “ este faptul ca e previzibil. Este morbid. Este melancolic. Si duce catre mediocritate. Cand un om stie ca cineva in camera cealalta are aceleasi carti ca si el, ce indemn sa mai aiba pentru a demonstra ca doi ori doi fac cinci? De ce s-ar mai obosi cand celalalt individ s-ar putea nici macar sa nu stie adunarea pana la patru?”
Luam cina la ‘Inorogul’, unde noi, Grifonii, ne refugiasem pentru primele doua saptamani din august, vreme in care personalul clubului nostru avea concediul annual.
In fiecare an, vedem fete noi – si fete vechi, renovate de timp, dar aproape la fel de bune ca ca si noi. Ne intalnim cu noi conventii, noi anecdote, si Porcul Hidos cauta noi victime pe care sa le uimeasca, sa le amuze si sa-l imbogateasca – cu toate ca, ar spune el, asta este o pura intamplare.
Inceputul acestui august a fost deosebit de calduros, cu termometrul ridicandu-se la 24 grade Celsius. In grade Fahrenheit, era si mai cald. Cum taman ispravise de mancat un pepene scos de la gheata, Porcul se reintorsese la dezbaterea unui subiect preferat al lui: inechitatea jocului de duplicat.
“In partida libera,” spunea el,”cistigi numai daca joci bine. La duplicat, este suficient sa nu joci prost. Castigatorii sunt cei care nu fac tampenii. Ce intunecata si dureroasa maniera de a trai! Poti sa-ti imaginezi un Shakespeare, sau un Michelangelo sau un Beethoven fiind satisfacuti ca nu fac greseli? Ar fi putut Botticelli sa ne dea Divina Comedie, numai pentru ca nu a scris prostii?”
Nimeni dintre noi nu parea sa stie raspunsul la intrebarile retorice ale Porcului, dar in momentul in care Porcul Hidos se pregatea sa-si continue tirada, fuse intrerupt de un sasait ca de sarpe. Venea de la unicul ocupant al mesei vecine, un om la vreo 55-60 de ani, cocotat pe o pereche de picioare lungi si subtiri, cu o fata de pasare si cu ochi rotunzi stralucitori ascunsi in spatele unei perechi de ochelari rotunzi, cu rame groase. Din spatele urechilor atasate unui cap mic si rotund, se iteau, intr-un unghi drept, doua smocuri groase de par alb. “Botticelli!” sasai el. “Ignoramus!”
O puternica unda de antipatie reciproca trecu printre Porcul Hidos si omul cel inalt si slab.
“Cine e acea Pasare Secretar?” intreba dispretuitor Porcul Hidos, adresandu-se Pinguinului Peregrin, Seful Chibitilor ‘Inorog’-ului, care ne era gazda. Apoi, intrerupandu-l pe Pinguin inainte ca acesta sa fi putut incepe, Porcul continua discutia-monolog intrerupta:
“Adevarata importanta a bridge-ului este ca oglindeste viata insasi. Cel puternic primeste rasplata fortei sale. Cel slab este pedepsit pe drept pentru slabiciunea sa si castigatorii se bucura pe drept de stima celor din jur,” zise el, inclinandu-si, cu modestie, capul “asa si cum trebuie sa fie.”
“Dar,” declara solemn Porcul, aratand ca o copie roz a unui vechi profet, “duplicatul pune la pamant codul moral al Naturii. Cioparteste o suta de contracte. Masacreaza o suta de parteneri. Sinucide-te. Liciteaza prost, joaca mizerabil. Nu te va costa nici doi bani. Poti sa pacatuiesti fara pedeapsa, pentru ca joci match points si nu este nici o distinctie intre bine si rau. De aceea zic eu ca a nu juca bridge pe bani este imoral. Este o perversiune, pentru ca Natura nu a vrut sa fie asa.”
In drum catre sala de joc, Porcul mai trase o salva finala:
“Duplict-ul este foarte bun pentru jucatorii slabi, ghinionisti, care, oricum, nu pot astepta prea multe de la viata. Ei se pot mandri ca mananca bataie de la maestri. Cu cat mai mare este maestrul, cu atat mai mare onoarea. Dar cine sa aiba grija de maestri? Doar nu credeti a fi calai trebuie sa le fie singura rasplata?
“A venit timpul,” incheie Porcul, uitandu-se in jur dupa o masa libera, “ca cineva sa vorbeasca pentru cel tare impotriva celui slab. “
De la o masa din colt, rezonand prin camera, se auzi o voce acuta, proclamand cu mandrie:”Am avut saisprezece.” Vocea apartinea unei mari mustate aurii de Morsa, in spatele careia statea un om gras cu ochi albastri si aposi.
Un Grifon – Colin pe numele lui, un tanar cu o fata de caine Corgi- era partenerul Morsei, si se putea citi pe chipul lor ca nu se iubeau chiar deloc.
Ne-am indreptat spre mesa lor si nu dupa mult timp, am auzit Morsa spunand: “Ce puteam eu sa fac? Am avut doar treisprezece!”
Apareant, un mare slem ‘pe masa’ fusese jucat intr-o partiala. Morsa a deschis cu 1 caro, iar Corgi l-a sustinut in 2 carale. Si acolo au ramas. Iata cele doua maini:

R D 9 6 5 4		A 8
A 4 3		D V 9 6 5
A 10		8 7 2
10 4		5 3 2

“Trei’spe puncte chioare,” repeta Morsa.
“Bine jucat, Walter,” zice Corgi dupa ce cea de-a treisprezecea levata a fost adunata grijuliu, “un contract frumos si sigur iar suta de deasupra liniei este la fel ca si cum am fi avut onorii. Si, pe deasupra, mai avem si 40 jos, ne mai trebuie inca vreo doua mari slemuri ca asta ca sa inchidem roberul.”
Cu un mormait de placere anticipata, Porcul se aseza langa Morsa. Acolo unde era sarcasm, amaraciune si recriminari, acolo era locul lui.
Ambele perechi aveau cate o mansa, iar Morsa si Corgi aveau 40 sub linie. Vest dadu cartea si deschise cu 1 pica. Licitatia a fost scurta si graitoare:

VEST	NORD	EST	SUD
	Colin Corgi		Morsa Walter
1	PAS	2	2FA
CONTRA	PAS	PAS	PAS

Vest ataca 6.

	Colin Corgi
	10
	8 7 2
	9 6 5 4 3
	9 8 7 6
R D 9 6 5 4		A 8
A 4 3		D V 9 6 5
A 10		8 7 2
10 4	Morsa Walter	5 3 2
	J 7 3 2
	R 10
	R D V
	A R D V

Est prelua cu Asul de pica si intoarse Optarul de pica, pe care Morsa juca 3 de pica. Est continua cu Dama de cupa.
Inabusindu-si un strigat de suparare, Morsa acoperi cu Riga si Vest castiga cu asul. Urmara patru levate de pica, declarantul aruncand o trefla si un caro. Apoi, Vest intoarse cupa si Morsa, pufnind, trebui sa gaseasca alte trei carti de defosa. Cand ultima cupa ca Est-ului aparu pe masa, aceasta era pozitia:

	Colin Corgi
	-
	-
	9 6
	9
-		-
-		5
A 10		8
10	Morsa Walter	5
	-
	-
	R D
	A

Dupa ce a s-a foit o gramada, mormaind blesteme si rugaciuni, Morsa se decise sa arunce Dama de caro. Nu avea nici o importanta, fireste, pentru ca Vest arunca dupa el si flancul trebuia sa castige toate cele treisprezece levate, adunand 2300 de puncte.
“Am avut douazeci si unu de puncte si jumatate!” strgia Morsa cu indignare, “douazeci in puncte de onor, un punct de distributie si jumatate de punct pentru zecele de cupa. Douazeci si unu si…”
“Nu-i asa ca ceva nu e in regula?”, il intrerupse Corgi cu glas domol. “Cand ai cazut de 1100 in 3 pici, a fost pentru ca ai avut 18 ½ puncte. Acuma, cu numai trei mai multe, mai cazi de 1200 in plus . Nu cumva calculul numarului de puncte este matematic eronat? Si cate puncte ar trebui sa ai, pentru a scapa in intregime de catastrofe?”
Morsa Walter nu mai avea putere ca sa raspunda la sarcasm. Cu o voce plina de uimire, continua sa repete: “Am avut douazeci si unu…”